Gabriela Melinescu, o viață între poezie și exil: portretul unei mari scriitoare române stabilite în Suedia
Gabriela Melinescu, una dintre cele mai sensibile și puternice voci ale literaturii române din a doua jumătate a secolului XX, s-a stins discret din viața publică, dar nu și din conștiința culturală românească. Poetă, prozatoare, traducătoare și graficiană, autoare a peste 20 de volume, Melinescu s-a stabilit în Suedia la vârsta de 33 de ani, devenind rapid o figură remarcabilă în peisajul literar scandinav.
Stabilirea sa în Suedia, într-o perioadă în care puțini români aveau șansa de a se afirma peste hotare, a însemnat începutul unei cariere internaționale solide. Gabriela Melinescu nu doar că și-a construit un nume în literatura suedeză, dar a devenit o punte culturală între România și Scandinavia.
„Poeta a îmbogăţit spaţiul scandinav prin literatura ei. Suedia are motive să îi fie foarte recunoscătoare. Am avut bucuria de a colabora cu ea în traducerea poeziei româneşti, inclusiv opera Ilenei Mălăncioiu. A fost o onoare să particip la celebrarea operei sale la Institutul Cultural din Stockholm, la împlinirea a 80 de ani”, a declarat scriitoarea suedeză Agneta Pleijel, potrivit News.ro.
Gabriela Melinescu a fost, de-a lungul a cinci decenii, o neobosită promotoare a culturii române în spațiul scandinav. După 1989, și-a reluat legătura cu țara natală, publicând din nou în România și participând activ la viața literară.
„A fost o adevărată ambasadoare culturală a Suediei în România și a României în Suedia. Îi suntem profund recunoscători pentru moștenirea literară pe care ne-a lăsat-o și pentru efortul susținut de a crea legături durabile între cele două spații culturale”, a transmis Bogdan Popescu, directorul Institutului Cultural Român de la Stockholm.
Despre Melinescu, poetul Mircea Dinescu rememorează: „A făcut parte din generația de aur de scriitori care a reînviat poezia ce murise în perioada stalinistă. Avea un farmec care l-a făcut pe Nichita să se îndrăgostească subit de ea. Pe lângă talent și frumusețe, avea o inteligență artistică ce a făcut-o să scrie cărți speciale“.
Editura suedeză Albert Bonniers Förlag a comparat stilul ei cu cel al lui Marc Chagall, descriindu-l ca fiind „ușor suprarealist”, o caracterizare ce spune multe despre forța vizuală și lirică a scrisului său.
În volumul său autobiografic Scriitor în comunism, Ștefan Agopian își amintește prima întâlnire cu Gabriela Melinescu: „Îți tăia respirația când o vedeai prima oară“. Tot el evocă un episod întunecat al vieții sale, relația cu Nichita Stănescu, marcată de posesivitate și abuz. „Ca să fie sigur că n-o va pierde, îi lua cheile și o încuia în casă, uitând să se întoarcă, câte o zi, două. Într-o zi, a pierdut-o. Era în 1970“.
Gabriela Melinescu rămâne o figură luminoasă, dar și enigmatică a literaturii române, o femeie care a sfidat granițele geografice și ideologice pentru a-și afirma vocea. Poate că destinul ei a fost departe de România, dar inima scrisului ei a rămas adânc ancorată în cultura românească. Iar acum, mai mult ca oricând, este momentul să-i redescoperim opera și să-i onorăm memoria.