Ultimul omagiu pentru Mircea Diaconu: Sicriul a fost depus la Teatrul Nottara. Familia, colegii și admiratorii l-au condus în lacrimi
Luni, 16 decembrie, în foaierul Teatrului Nottara din Capitală, s-a așternut o tăcere grea, încărcată de emoție și durere. Acolo, într-un cadru sobru și profund respectuos, a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Mircea Diaconu, cel care, timp de peste jumătate de secol, a scris pagini de aur în istoria teatrului și cinematografiei românești.
La căpătâiul său au vegheat necontenit soția sa, actrița Diana Lupescu, și fiica lor, Ana, sfâșiate de durere, dar dârze în fața unui moment copleșitor. Vizibil îndurerată, Diana Lupescu a fost sprijinită de vechea sa prietenă și colegă de scenă, Rodica Mandache, dar și de fosta europarlamentară Norica Nicolai, care a fost alături de actor în 2019, când acesta a candidat la alegerile prezidențiale.
Cei care l-au iubit, l-au respectat sau pur și simplu s-au regăsit în personajele pe care le-a întruchipat, au venit să îi aducă un ultim omagiu. Sicriul a fost depus la ora 11:00, într-un loc simbolic – foaierul teatrului care i-a fost a doua casă și care îi va purta mereu amintirea. Accesul publicului a fost permis până la ora 16:00, iar înmormântarea este programată pentru marți, în cadru restrâns, la cimitirul Săftica.
O viață dedicată artei și culturii românești
Mircea Diaconu s-a stins din viață pe 14 decembrie, la vârsta de 74 de ani. Ar fi împlinit 75 în ajunul Crăciunului. Născut pe 24 decembrie 1949, în Vlădești, județul Argeș, Diaconu a urmat Liceul din Câmpulung Muscel, apoi a absolvit IATC „I.L. Caragiale” în 1971. A debutat pe scenă cu un an mai devreme, la Teatrul Bulandra, sub bagheta unor regizori legendari: Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Alexandru Dabija.
Timp de peste 50 de ani, a fermecat publicul în spectacole devenite repere ale teatrului românesc – de la „Revizorul” și „Furtuna”, la „O scrisoare pierdută” și „Burghezul gentilom”. Din 1982, s-a stabilit la Teatrul Nottara, unde a și fost, pentru o vreme, director.
În paralel, a construit o carieră cinematografică impresionantă. A jucat în peste 50 de filme, fiind memorabil în roluri ca Brânzovenescu, în „O scrisoare pierdută”, comisarul Radu Toma, în „Actorul și sălbaticii”, taximetristul Radu Petrescu, în „Buletin de București” sau profesorul Ovidiu Gorea din „Filantropica”. A făcut parte din distribuția unor pelicule cult precum „Tănase Scatiu”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Secvențe” sau „Asfalt Tango”.
Scriitor, profesor și om politic
Mircea Diaconu a fost și un talentat scriitor. Volumul său de debut, „Șugubina”, i-a adus Premiul Uniunii Scriitorilor în 1977. A mai publicat romanele „La noi, când vine iarna” și „În Bucureștii de odinioară cu Mircea Diaconu”, dar și o lucrare esențială pentru cei din breaslă – „Scaunul de pânză al actorului”.
Pe lângă scenă și literatură, Diaconu s-a implicat activ și în viața publică. Senator PNL între 2008 și 2012, apoi europarlamentar independent, a fost membru în Comisia pentru Cultură și Educație a Parlamentului European. În 2019, a candidat la președinția României, susținut de ALDE și Pro România. Pentru meritele sale culturale, a fost decorat în anul 2000 cu Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Ofițer.
O pierdere grea pentru cultura română
Moartea lui Mircea Diaconu lasă un gol imens în lumea artistică românească. A fost un om de o profunzime rară, un actor complet, un pedagog iubit și un cetățean implicat. A știut să joace nu doar pe scenă, ci și în viață, cu demnitate și onestitate.
Cei care i-au fost aproape, dar și toți cei care i-au urmărit cariera din fața scenei sau a ecranului, îl vor păstra în inimă ca pe un simbol al teatrului românesc autentic. A plecat discret, dar va rămâne, prin opera sa, nemuritor.