Moarte fulgerătoare la Roma: O tânără româncă de 29 de ani s-a stins după ce a așteptat ambulanța aproape trei ore. Familia cere dreptate
Durere nemărginită în familia Onofrei, după ce Paula, o româncă în vârstă de doar 29 de ani stabilită în Italia, a murit în condiții cumplite, așteptând zadarnic salvarea. Tragedia a avut loc la finalul lunii iulie, în Roma, acolo unde tânăra locuia de mai multă vreme. Rudele sunt devastate și cer acum autorităților din Italia să facă lumină în acest caz dramatic, care a șocat opinia publică.
„Vreau dreptate pentru sora mea, nu vreau ca moartea ei să fi fost în zadar”, spune, cu voce frântă de durere, Rebecca, sora mai mică a Paulei. Femeia acuză autoritățile că au tratat cu indiferență strigătul de ajutor. „Am sunat de patru ori la 118. Dacă ambulanța ar fi ajuns la timp, Paula ar fi fost astăzi în viață”, spune tânăra, sfâșiată de vină și neputință.
Paula Onofrei s-a stins din viață în chinuri groaznice, în apartamentul în care locuia, în urma unui șoc septic provocat de un ulcer duodenal perforat. Timp de 157 de minute – adică două ore și 37 de minute – a așteptat ajutorul medical care nu a mai venit la timp.
A fost trimisă acasă din spital cu diagnosticul de „colită”
Drama Paulei nu a început în acea zi, ci cu două zile înainte, când, simțindu-se foarte rău, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a unui spital din Roma. Se plângea de dureri abdominale severe, dar medicii i-au pus un diagnostic superficial – o simplă colită – și au lăsat-o să plece acasă după ore întregi de așteptare. Tânăra a ales să plece, epuizată de durere și fără să fi primit un tratament adecvat.
Pe 23 iulie, starea ei s-a agravat brusc. Speriată, sora ei, Rebecca, a sunat imediat la ambulanță. De patru ori. Nimeni n-a venit suficient de repede.
„În anul 2025, nu e posibil să aștepți aproape trei ore o ambulanță, într-o capitală europeană”, spune cu revoltă în glas Artemiza, mama Paulei. „Nimeni nu-mi mai poate aduce fata înapoi, dar vreau măcar să aflu ce s-a întâmplat și de ce a fost lăsată să moară.”
O moarte care putea fi evitată
Familia Onofrei, distrusă de pierderea Paulei, cere cu insistență o anchetă serioasă și răspunsuri clare. Vor să afle cine se face vinovat pentru această neglijență care a curmat viața unei tinere care avea toată viața înainte.
Cazul a stârnit deja un val de emoție și indignare în rândul comunității românești din Italia, dar și în România, acolo unde mulți se întreabă cum este posibil ca, în anul 2025, un cetățean să moară cu zile în inima Europei.
Până când autoritățile vor da un răspuns, durerea familiei rămâne de nesuportat. O mamă fără fiică. O soră fără sprijin. O viață frântă, care ridică întrebări incomode despre sistemul medical și responsabilitatea celor care ar trebui să salveze vieți, nu să le lase să se stingă în tăcere.
