Nu și-a expus viața privată, dar acum s-a aflat chiar de la ea! După mulți ani de căsnicie, Monica Anghel anunță pe toată lumea: “Eu cu soțul meu…

Monica Anghel, una dintre cele mai apreciate voci din România, nu doar că a reușit să își clădească o carieră solidă în muzică, dar se bucură și de o viață personală împlinită alături de partenerul său. Cei doi sunt căsătoriți de aproape 15 ani și trăiesc o relație frumoasă și discretă.

Deși toată țara o recunoaște pe Monica Anghel, puțini știu cine este bărbatul care îi este soț de aproape un deceniu și jumătate. Artista s-a căsătorit cu Marian Caraivan în anul 2010, alegând o ceremonie intimă, iar rochia pe care a purtat-o în acea zi specială a fost creată de propria ei mamă.

După ce au devenit soț și soție, Monica a decis să își păstreze numele de fată, deoarece schimbarea documentelor ar fi presupus un proces complicat și de durată, iar agenda sa aglomerată nu i-ar fi permis să se ocupe de toate aceste demersuri. Deși nu vorbește des despre viața de cuplu, se știe că Marian Caraivan a lucrat o bună perioadă ca inspector de securitate pe aeroport.

Este important de menționat că această căsătorie nu este prima pentru artistă

Din mariajul cu Marian Caraivan, Monica are un fiu, pe nume Aviv, pe care îl adoră. Băiatul are aspirații mari, visează la o viață luxoasă, își dorește să devină milionar și, într-o zi, să-și lanseze propriul brand de ceasuri. Rareori apare pe rețelele de socializare, semn că mama sa este foarte atentă cu expunerea publică a acestuia.

Înainte de relația cu actualul soț, Monica Anghel a fost căsătorită cu medicul estetician Andrei Carantino. Căsnicia lor a durat 11 ani, însă în 2005 au hotărât să se despartă. Principala cauză a separării a fost lipsa timpului, din cauza carierelor solicitante, ceea ce a dus, treptat, la răcirea relației. Din păcate, fostul ei soț a murit în 2021, după ce s-a confruntat mult timp cu probleme cardiace.

“Pentru mine fericirea înseamnă echilibru. Nu există nicio reţetă perfectă şi nu există niciun mariaj perfect. Ce crezi, că eu cu soţul meu nu ne mai certăm? Sau ce crezi, că suntem aşa: „Te rog, dragul meu!, Da, draga mea!” Nu. Ne certăm din diverse, de exemplu, el îmi spune că sunt prea cicălitoare sau că atunci când vrea să vorbească şi el cu Aviv, mă bag şi eu în discuţie şi se enervează…

Şi atunci încep şi eu, că „Da, trebuia să zici aşa, trebuia să faci aşa…”. Şi se enervează şi pleacă… Chestii de genul ăsta. Sau eu mă supăr pe el că îl rog să cumpere ceva şi uită. Nimicuri, nimicuri… Se creează tensiuni, e normal să se creeze, ar fi anormal să nu se creeze tensiuni”, a declarat Monica Anghel.

Cântăreața a făcut dezvăluiri și despre băiatul ei.

„Ştii cum e, pentru o mamă, copilul ei întotdeauna va fi micuţ. Chiar şi când o să aibă 40 de ani, tot puiuţul meu o să fie. Pentru orice femeie, venirea unui copil este o schimbare în bine, o schimbare majoră care ne responsabilizează maxim.

Avem pentru ce merge mai departe, avem pentru ce să ne luptăm, avem pentru ce să trăim, avem pentru ce să ne bucurăm şi aşa mai departe. Mi se pare că m-a întrebat o dată cum a ajuns el la mine în burtă, pentru că ştie că burtica mea a fost prima lui căsuţă.”

Lasă un comentariu