Blog

Ilie Bolojan a vorbit despre demisie: ”Altfel nu voi mai fi premier”

Andrei Miron ·

Guvernul condus de Ilie Bolojan a prezentat luni, 7 iulie, primul pachet de măsuri fiscale dintr-un plan amplu destinat redresării bugetului de stat. Premierul a anunțat că, într-o primă etapă, impactul va fi resimțit în principal de salariații și pensionarii de rând, însă a promis că, până la finalul lunii, urmează și un al doilea pachet care va viza privilegiile din sistemul public – de la pensiile speciale, la conducerea companiilor de stat și autorități autonome cu venituri exagerate.

Bolojan își pune mandatul pe masă

Într-un discurs rostit în cadrul ședinței de la Palatul Parlamentului, Ilie Bolojan a transmis un mesaj ferm, în care a afirmat că își asumă în totalitate responsabilitatea pentru direcția fiscală aleasă. Dacă măsurile nu vor fi aplicate așa cum au fost gândite, premierul spune că este pregătit să renunțe la funcție.

„Trebuie să combatem evaziunea fiscală și fraudarea banului public, dar asta nu se poate face de pe o zi pe alta. În spațiul public se discută că vor avea de suferit doar cei mai amărâți, în timp ce sinecuriștii scapă din nou. Că s-a început cu bursele, nu cu politicienii. Vreau să fie clar: sunt un premier cu mandatul pe masă. Tot ce am spus că se va întâmpla, se va întâmpla. În caz contrar, nu voi mai fi prim-ministru”, a declarat Bolojan.

Pachetul doi de reforme, promis pentru finalul lunii iulie

Premierul a anunțat că un nou pachet de reforme va fi prezentat până la sfârșitul lunii iulie, având în centru principiile de echitate, eficiență și moralitate. Acesta va include măsuri concrete pentru restructurarea sistemului public, începând cu eliminarea excepțiilor din sistemul pensiilor speciale și aplicarea unei vârste unitare de pensionare.

Vor fi vizate, de asemenea, companiile de stat și autoritățile autonome precum ASF, ANCOM sau ANRE. Numărul membrilor din consiliile de administrație urmează să fie redus, iar indemnizațiile, redimensionate.

„Vor fi reforme clare: eliminarea excepţiilor, calculul corect al pensiilor speciale, reducerea indemnizațiilor de zeci de mii de euro, restructurarea autorităților și digitalizarea administrației. Vom schimba modul în care se cheltuie banii publici”, a subliniat premierul.

Printre priorități se mai numără:

  • întărirea acțiunilor ANAF pentru combaterea evaziunii fiscale;
  • prioritizarea investițiilor cu impact economic real;
  • accelerarea absorbției fondurilor europene.

AUR anunță moțiune de cenzură: „Românii cinstiți sunt cei loviți”

La scurt timp după prezentarea măsurilor, partidul AUR a reacționat vehement, anunțând că va iniția o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Liderul grupului AUR din Camera Deputaților, Mihai Enache, a acuzat Executivul că lovește exact în cei mai vulnerabili români, în timp ce structurile privilegiate rămân neatinse.

„Nu putem lua niciun leu de la pensionarii cu 3.000 de lei pe lună, care abia își duc traiul, fără să atingem pensiile speciale. Nu putem tăia de la mamele care își cresc copiii, fără să ne uităm la salariile uriașe ale directorilor puși politic. Nu putem taxa în plus firmele mici și mijlocii fără să desființăm instituțiile inutile și pline de pile din administrație”, a declarat Mihai Enache.

Parlamentarii AUR susțin că vor face toate demersurile necesare pentru a bloca măsurile pe care le consideră nedrepte și disproporționate.

Un buget în criză și presiunea reformei

România se află în prezent într-o situație fiscală dificilă, cu un deficit bugetar care, în 2023, a depășit 9,3% din PIB – cel mai mare din Uniunea Europeană. Guvernul actual susține că, fără măsuri ferme și uneori nepopulare, țara riscă dezechilibre economice majore și pierderea încrederii partenerilor internaționali.

Ilie Bolojan mizează pe încredere și asumare. Spune că, dacă nu va reuși să îndrepte lucrurile cu reforme care să înceapă de la baza sistemului și să ajungă până la vârfurile privilegiate, nu va continua să ocupe fotoliul de premier.

Rămâne de văzut dacă majoritatea parlamentară îi va rămâne alături și dacă pachetul de reforme promis pentru finalul lunii va reuși să balanseze povara între categoriile sociale, așa cum promite Guvernul. Până atunci, tensiunile politice cresc, iar presiunea publică e tot mai intensă.

Lasă un comentariu