Iancu Sterp, pe mâinile medicilor după o accidentare serioasă: „Să nu vă credeți prea tari! Se poate întâmpla oricui”
La scurt timp după ce a dat vestea cea mare că va deveni tată pentru prima dată, Iancu Sterp a ajuns pe patul de spital, în urma unei accidentări serioase. Fratele cunoscutului artist Culiță Sterp a fost operat după ce și-a rupt ligamentul încrucișat, în timpul unui meci de fotbal disputat cu prietenii.
Tânărul a făcut anunțul chiar de pe patul de spital, într-un filmuleț publicat pe Instagram, unde a încercat să-și păstreze optimismul și simțul umorului, în ciuda situației. Alături de soția sa, Denisa Coțolan – cea care urmează să aducă pe lume primul lor copil –, Iancu a glumit spunând că „el a fost cel care a născut”, nu Denisa.
„Voi v-ați așteptat să nască Denisa. Când colo, am născut eu”, a spus el, încercând să le smulgă un zâmbet urmăritorilor săi.
Ulterior, Iancu a explicat motivul real pentru care se află în spital: o intervenție chirurgicală la genunchi, necesară după o ruptură de ligament încrucișat, una dintre cele mai frecvente și dureroase accidentări la nivelul piciorului.
„După cum știți, eu mi-am rupt ligamentul încrucișat la fotbal, de vreo lună, și am venit să mă operez, să mi-l reconstruiască doctorul, pentru că ăla e singurul care nu se mai poate reface”, a explicat el într-un mesaj sincer.
Iancu a recunoscut că aceasta este prima operație din viața lui și că nu s-ar fi așteptat niciodată să ajungă într-o astfel de situație:
„Eu niciodată în viața mea n-am crezut că pot să-mi rup ceva. Mâini, picioare, mușchi, ligamente, oase… Știam că sunt foarte rezistent. Dar uite că mi s-a întâmplat și mie. Vi se poate întâmpla și vouă. Să nu vă credeți prea tari și prea mari”, a spus acesta, adresând un avertisment sincer tuturor celor pasionați de sport.
În final, fratele lui Culiță Sterp a ținut să atragă atenția asupra pericolelor sporturilor aparent inofensive:
„Cele mai mari accidentări nu se întâmplă la box sau MMA. La fotbal se întâmplă cele mai mari nenorociri.”
Fanii i-au transmis mesaje de susținere, urându-i însănătoșire grabnică și putere pentru perioada de recuperare care urmează – o etapă cu atât mai importantă, cu cât în viața lui Iancu se pregătește să înceapă un nou capitol: acela de tată.
