Doliu în lumea filmului: Richard Chamberlain, legendarul star din „Dr. Kildare” și „Pasărea Spin”, a murit la 90 de ani
Lumea cinematografiei și a televiziunii este în doliu. Richard Chamberlain, unul dintre cei mai iubiți și emblematici actori ai anilor ’60-’80, s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 90 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Tragedia a avut loc în Hawaii, acolo unde actorul își petrecea ultimii ani din viață. Vestea morții sale a fost confirmată de fostul său partener de viață, Martin Rabbett, într-un mesaj emoționant.
„Mult iubitul nostru Richard este acum cu îngerii. Dragostea nu moare niciodată, iar dragostea noastră este sub aripile sale, ridicându-l către noua mare aventură”, a transmis Rabbett, profund marcat de dispariția celui care i-a fost alături decenii la rând.
O carieră care a marcat generații
Născut în 1934, în Beverly Hills, Richard Chamberlain a devenit rapid un simbol al eleganței și rafinamentului pe micul ecran. După o perioadă petrecută în armata americană, și-a început cariera în actorie, cunoscând consacrarea în 1961, odată cu rolul principal din serialul „Dr. Kildare”. Personajul medicului tânăr și idealist i-a adus un Glob de Aur și l-a transformat într-un veritabil idol al televiziunii americane.
Chamberlain nu s-a limitat însă doar la seriale de televiziune. A plecat în Regatul Unit, unde a urcat pe marile scene de teatru, interpretând personaje clasice din Shakespeare, precum Hamlet sau Richard al II-lea.
Regele miniserialelor și star internațional
Anii ’70 și ’80 au fost apogeul carierei sale. A jucat în filme celebre precum „Cei trei muschetari” (1973) și „Contele de Monte Cristo” (1975), fiind remarcat pentru stilul său sobru, dar intens. În 1980, a cucerit publicul din întreaga lume cu rolul din miniseria „Shogun”, în care l-a interpretat pe John Blackthorne, un navigator englez naufragiat în Japonia feudală.
Consacrarea absolută a venit însă în 1983, cu rolul părintelui Ralph de Bricassart din „The Thorn Birds” („Pasărea Spin”), o dramă tulburătoare despre iubirea imposibilă dintre un preot și o femeie. Acest rol i-a adus al doilea Glob de Aur din carieră și l-a transformat într-o legendă a televiziunii mondiale.
Un actor cu multe fețe
Puțini își amintesc că Richard Chamberlain a fost primul actor care l-a interpretat pe Jason Bourne, în ecranizarea televizată a romanului „The Bourne Identity” (1988), cu mult înainte ca Matt Damon să preia rolul în versiunea modernă. A mai jucat și în filmele de aventură „King Solomon’s Mines” și „Allan Quatermain and the Lost City of Gold”, alături de Sharon Stone.
Ultimii ani și moștenirea artistică
Chiar dacă în ultimii ani a apărut mai rar pe micile ecrane, Chamberlain a continuat să joace în producții de succes precum „Desperate Housewives” (2007) și „Twin Peaks: The Return” (2017), păstrându-și farmecul și naturalețea actoricească.
Dispariția lui Richard Chamberlain înseamnă sfârșitul unei epoci în care actorii erau adevărate instituții. A fost un artist complet – rafinat, expresiv, carismatic – și a reușit să cucerească milioane de telespectatori, inclusiv din România, care l-au urmărit cu sufletul la gură în marile povești ale anilor ’80.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Amintirea sa va rămâne vie în inimile celor care l-au iubit și admirat.
