Criminalul din Mureș căutat de 11 zile a mers înarmat la o stână. Emil Gânj l-a obligat pe un cioban să-i dea de mâncare, iar apoi

Emil Gânj, încă în libertate după 11 zile de la crimă. Întâlnire înfiorătoare cu un cioban, autoritățile emit mesaj RO-Alert

La 11 zile de la crima care a cutremurat județul Mureș, Emil Gânj, principalul suspect, este în continuare căutat de autorități. Considerat extrem de periculos, bărbatul este acuzat că și-a ucis fosta iubită și i-a dat foc locuinței în care se afla cadavrul. Poliția, sprijinită de forțe speciale și echipe canine, desfășoară zilnic ample operațiuni de căutare în zonele împădurite din județele Mureș și Bistrița-Năsăud.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, suspectul ar fi fost văzut în cursul zilei de 17 iulie, când ar fi avut o confruntare cu un cioban într-o zonă izolată din Bistrița-Năsăud. Martorul le-a spus anchetatorilor că Emil Gânj, înarmat cu o secure, l-ar fi amenințat și i-ar fi cerut mâncare. După ce a primit ce voia, criminalul s-a făcut nevăzut din nou în pădure.

În urma acestei întâlniri tensionate, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă, avertizând că suspectul este periculos și recomandând cetățenilor să nu încerce să intervină pe cont propriu. Polițiștii fac apel la oameni să anunțe imediat 112 în cazul în care îl observă pe Gânj sau au informații relevante.

Recompensă de 5.000 de euro pentru orice informație care duce la capturarea lui Emil Gânj

Pentru a încuraja implicarea populației, Poliția Română oferă o recompensă de 5.000 de euro oricui oferă informații verificabile care duc la prinderea criminalului. Suma va fi acordată imediat după confirmarea validității informațiilor.

Anchetatorii îl acuză pe Emil Gânj de omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și nerespectarea ordinului de protecție. Crima a avut loc în localitatea Batoș, județul Mureș, unde bărbatul și-a atacat fosta concubină, apoi a incendiat casa în care se afla trupul acesteia.

Între timp, familiile din satele aflate în apropierea pădurilor trăiesc cu teamă, iar comunitățile locale sunt în alertă maximă. Autoritățile dau asigurări că vor continua căutările până la prinderea suspectului și solicită sprijinul populației pentru a preveni orice alt incident tragic.

Lasă un comentariu