Ceaușescu râdea cu poftă la glume despre el însuși: dezvăluiri surprinzătoare făcute de Mitică Dragomir
Deși imaginea sa a fost asociată adesea cu severitatea și autoritatea absolută, Nicolae Ceaușescu avea o latură mai puțin cunoscută: îi plăceau bancurile – chiar și cele pe seama lui – și nu spunea nu unei petreceri cu voie bună. Mărturia neașteptată vine din partea fostului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, care a povestit un episod savuros dintr-o întâlnire cu liderul comunist.
„Am luat și masa cu Ceaușescu. M-a pus să-i spun un banc. Tremurau toți, le era frică. Toți îmi făceau semne să tac, dar eu, cu tupeul meu, am zis”, a povestit Dragomir pentru Gazeta Sporturilor, aducând un zâmbet nostalgic celor care își amintesc de acele vremuri pline de restricții, dar și de umor negru.
Bancul care l-a făcut pe Ceaușescu să râdă în hohote
„Pe o navă s-au întâlnit Kennedy, Hrușciov și Ceaușescu. Și, mâncând ei, au zis: «Să vedem care-i cea mai curajoasă nație din lume!»”, începe Dragomir, cu talentul său de povestitor.
Kennedy spune: „John, aruncă-te în ocean, ia cuțitașul meu și scoate-mi un rechin pe punte!”. John se aruncă, luptă cu un rechin și iese fără o mână. Aplauze.
Hrușciov continuă: „Alioșa, ia lama asta și scoate-mi trei rechini!”. Omul lui Hrușciov reușește, dar iese fără două picioare și o mână.
Ceaușescu, după ce mai gustă o țuică: „Băi Mitică, ia aruncă-te în ocean cu lingura asta, vezi dacă scoți vreun peștișor, să nu ne facem de râs cu americanii și rușii!”. La care Mitică răspunde: „Intrați dumneavoastră, că e apa rece!”. Asistența reacționează imediat: „O, ce curaj, ce curaj!”
Ceaușescu nu se supăra: „Râdeau de se tăvăleau pe jos!”
După momentul de destindere, Dragomir a plecat de la masa oficială cu o „recompensă” neașteptată: portbagajul mașinii plin de prepelițe. „Râdeau de se tăvăleau pe jos. Toată lumea zicea că o să pățesc ceva, dar tot ce-au vânat mi-au dat mie. Mi-au umplut portbagajul cu prepelițe!”, a mai spus fostul conducător al fotbalului românesc.
Umorul în epoca fricii
Nu este pentru prima dată când ies la iveală povești despre latura umană a lui Nicolae Ceaușescu. Deși regimul său era caracterizat prin teroare, cenzură și lipsuri, există numeroase relatări despre bancurile care circulau „pe șoptite” și care, uneori, ajungeau chiar și la urechile conducătorului. Unele îl făceau să râdă, altele nu.
Un alt banc celebru, relatat cu nostalgie, îl are ca protagonist pe Ceaușescu alături de Elena. Revenind dintr-o vizită externă, avionul se apropie de București. Elena, privind pe geam, spune:
— Ia uite, Nicule, ce frumos se văd străzile!
— Taci, proasto, alea-s cozile!
Astfel de povești, dincolo de umorul lor savuros, ne amintesc de viața în România anilor ’70 și ’80 – un amestec de frică, absurditate și supraviețuire prin râs. Iar mărturiile ca cele ale lui Mitică Dragomir aruncă o lumină aparte asupra atmosferei de la vârful puterii comuniste.