Marcel Ciolacu, despre creșterea pensiilor în 2025: „Vom discuta în iunie-iulie. Nu vreau să arunc România într-o aventură”
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, luni seară, despre posibilitatea unei noi creșteri a pensiilor în acest an, precizând că o decizie ar putea fi luată abia în perioada iunie-iulie, atunci când va fi clară situația deficitului bugetar.
Șeful Guvernului a lăsat totuși de înțeles că scenariul unei majorări generale nu este foarte probabil, fiind mai realistă varianta unui sprijin financiar suplimentar pentru românii cu pensii mici.
„În iunie-iulie putem avea această discuție. Noi venim după un an în care pensiile s-au mărit de două ori – o primă creștere și apoi o recalculare, care a reparat o nedreptate. Nu s-a explicat foarte bine ce a însemnat recalcularea, dar au fost cele mai mari creșteri din ultimii 30 de ani. Pensiile au crescut foarte mult, inflația a scăzut, iar acum suntem într-o zonă suportabilă”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul a subliniat că prioritatea Guvernului este menținerea unui buget echilibrat, fără a periclita stabilitatea economică a țării.
„Eu am vrut să am un buget sustenabil, nu vreau să arunc România într-o aventură. Tot bugetul este construit astfel încât să ne încadrăm în deficitul bugetar. Consider că vom avea o rectificare bugetară pozitivă anul acesta”, a explicat acesta.
Ciolacu a amintit și de investițiile record programate pentru următorii doi ani, care vor acoperi domenii esențiale precum sănătatea și infrastructura.
„Trebuie să recunoaștem că anii 2025 și 2026 vor fi anii cu cele mai mari investiții din istoria României. Avem cel mai mare buget la Sănătate, cel mai mare buget la Transporturi și la Pensii. Avem aproape 125 de miliarde de euro disponibili. Am prelungit și schema de plafonare la gaze, astfel încât să nu fie afectat nivelul de trai”, a declarat premierul în cadrul emisiunii Punctul Culminant.
Mesajul transmis de Ciolacu este clar: românii nu ar trebui să se aștepte la o nouă creștere generalizată a pensiilor în prima parte a anului, însă pensionarii cu venituri reduse ar putea primi ajutoare suplimentare, în funcție de evoluția bugetului.
