Atac terifiant al patru Pitbulli asupra unei bătrâne de 97 de ani, salvată în ultima clipă de… pisica ei
Câinii sunt, de obicei, considerați cei mai buni prieteni ai omului, dar atunci când nu îi cunoști sau nu le ești stăpân, lucrurile se pot schimba radical. Iar pericolul devine cu atât mai mare când vorbim despre rase cu o forță impresionantă, precum Pitbull, Rottweiler sau Ciobănesc german. Dacă i-ai vedea liberi pe stradă, reacția instinctivă ar fi, probabil, să te retragi cât mai repede.
Numeroase studii au analizat, de-a lungul timpului, rănile provocate de mușcăturile de câine. Potrivit statisticilor, aproximativ 51% dintre atacurile grave sunt provocate de Pitbulli, o cifră confirmată și de o cercetare desfășurată pe o perioadă de 15 ani în orașele din Statele Unite.
O întâmplare recentă, petrecută în America, a șocat comunitatea. Sophie, o femeie de 97 de ani, își îngrijea florile din grădină când patru Pitbulli au pătruns pe proprietatea ei și au înconjurat-o.
„Latrau și nu mă slăbeau din ochi. Apoi, unul s-a repezit spre mine. Am reușit să-l lovesc în cap și s-au îndepărtat, dar altul a venit imediat spre mine. Nu știam cum voi scăpa”, povestește femeia.
Salvarea a venit dintr-un loc neașteptat: Tiger, pisica sa devotată, a simțit pericolul și a intervenit. Micuța felină a sărit în mijlocul câinilor, atrăgându-le atenția, apoi a fugit spre garaj. Cei patru câini au pornit după ea, iar acest moment i-a dat timp lui Sophie să ajungă în casă.
„Nu știu ce s-ar fi întâmplat fără ea. Tiger îmi e mereu alături. Eu locuiesc singură, iar ea este prietena mea”, a spus emoționată bătrâna.
După câteva minute de teamă, Tiger s-a întors nevătămată la ușa stăpânei sale.
Proprietara câinilor, Anne Daniels, a fost amendată cu 300 de dolari, deși a susținut că animalele sale „nu ar fi capabile” să atace un om.
Un incident care demonstrează încă o dată cât de important este ca animalele periculoase să fie supravegheate și cât de incredibil poate fi curajul unui animal mic atunci când își apără stăpânul.
