„Mi-a pupat băiețelul și apoi a murit…” Povestea sfâșietoare a Luizei, o tânără mamă de 24 de ani, care s-a stins la câteva ore după ce a născut
Lacrimi, durere și o întrebare care sfâșie inimi: „De ce Luiza?” Într-o casă modestă dintr-un sat din Gorj, liniștea a fost înlocuită de jale. O tânără de doar 24 de ani, mamă a două fetițe gemene și proaspăt căsătorită, a murit la doar câteva ore după ce și-a ținut în brațe pruncul nou-născut. A fost prima și ultima dată când l-a văzut.
Luiza alesese să nască aproape de casă, într-un spital la nici 10 kilometri distanță. Era dimineață devreme, în jurul orei 7, când a intrat în sala de operație pentru o cezariană. Nașterea a decurs bine, băiețelul era sănătos. Câteva clipe mai târziu, medicii i l-au adus. L-a pupat și l-a privit cu ochii unei mame care știa că și-a adus pe lume o minune.
„Am vorbit cu ea cam la 20 de minute după operație. Era obosită, dar fericită. Mi-a spus că l-a pupat… și atât. Apoi nu am mai apucat să vorbim niciodată”, povestește soțul Luizei, cu vocea frântă de durere.
Dar bucuria s-a transformat fulgerător în coșmar. La mai puțin de o oră de la naștere, Luiza a început să sângereze abundent. Medicii au făcut tot ce au putut pentru a opri hemoragia, dar organismul ei, deja slăbit, nu a mai rezistat. Trei ore mai târziu, au decis transferul la Spitalul Județean din Târgu Jiu. Atunci, Luiza era deja în comă, respirând doar cu ajutorul aparatelor.
„Am sperat până în ultima clipă. Am spus: dacă ajunge la Craiova, poate o salvează…”, spune soțul, cu ochii pierduți în gol.
Transferul s-a făcut cu ambulanța, pentru că vremea rea nu a permis decolarea elicopterului. A durat două ore până când au reușit să plece. Două ore care s-au transformat într-o eternitate pentru familie. Când Luiza a ajuns la Craiova, medicii nu au mai putut decât să constate decesul.
Șocul este cu atât mai mare cu cât Luiza era cunoscută ca o fată harnică, liniștită, mereu cu zâmbetul pe buze. Se căsătorise în urmă cu un an și jumătate și își dedicase fiecare clipă fetițelor sale gemene. Sarcina cu băiețelul nu fusese ușoară – în ultima săptămână suferise o semipareză facială și, potrivit rudelor, medicii o avertizaseră după sarcina gemelară că nu ar fi bine să rămână din nou însărcinată atât de curând.
Dar Luiza voia o familie mare. Voia să-și vadă copiii crescând împreună, voia să le facă sandvișuri pentru școală, să le spele hainele, să-i învețe să meargă, să scrie și să iubească. Avea visuri simple, dar atât de frumoase. Toate s-au frânt într-o sală de spital, sub lumina rece a unor neoane.
Acum, trei copii au rămas fără mamă. Un bebeluș care va crește fără să-și amintească chipul ei, două fetițe care întreabă deja: „Unde e mami?” și un tată care își plânge soția și caută, dincolo de durere, un răspuns. Ce n-a mers? Cine a greșit? De ce n-a fost salvată?
O anchetă este în desfășurare, dar niciun răspuns nu va putea acoperi golul lăsat de Luiza. Un gol care nu se va umple niciodată.
🕯️ Pentru Luiza. Pentru toate mamele care pleacă prea devreme. Pentru copiii care n-au apucat să spună „te iubesc” destul.