Apar noi date în cazul copiilor morți de la spitalul din Iași. Care ar fi sursa răspândirii bacteriei ucigașe

Apar noi date în cazul Spitalului „Sfânta Maria” din Iași, acolo unde șapte copilași au murit. Ar fi fost identificată sursa bacteriei ucigașe

Noi informații în cazul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași. În urma deceselor înregistrate în rândul celor șapte copilași, s-au făcut o serie de testări pentru a se identifica sursa răspândirii bacteriilor. După aproape două săptămâni în care testele au ieșit negative, s-ar fi găsit o primă probă pozitivă.

Sursa bacteriei care i-a ucis pe cei șapte copii de la spitalul din Iași

Bilanțul copiilor morți din cauza bacteriei ucigașe Serratia marcescens, din Spitalul de Copii „Sfânta Maria” Iași, a crescut, în urmă cu o zi, la șapte. Este vorba despre o fetiță care a fost transferată în weekend la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, însă corpul ei a cedat.

De la descoperirea cazurilor, au început investigațiile în cadrul unității medicale. Astfel, se pare că bacteria a fost descoperită în scurgerea unei chiuvete la care personalul medical își spăla mâinile. De aici s-ar fi infectat cei nouă copii, potrivit surselor digi24.ro.

Managerul spitalului a fost demis

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a mers luni la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, unde a participat la o ședință de urgență în care s-a decis demiterea managerului. Acesta a menționat că propunerea sa pentru noul manager este medicul primar pe chirurgie pediatrică Radu Constantin Luca.

„Propunerea pentru managerul Spitalului de Copii este medicul primar Radu Constantin Luca, un medic cu experienţă în cadrul spitalului. Este angajat din 2014 în acest spital. Sunt convins că va reuşi să facă faţă provocărilor şi să asigure bunul mers din punct de vedere administrativ al spitalulu

Între timp, ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, a atras atenția asupra mai multor nereguli din cadrul unității medicale. Acesta a menționat faptul că a văzut cadre medicale purtând unghii cu gel și bijuterii, deși legea interzice acest lucru. În continuare, Corpul de Control al Ministerului Sănătății este la fața locului pentru investigații.

Lasă un comentariu